Posedarea

[Admin]

     Exorcismul este un act public al Bisericii, săvârşit cu autoritate, în numele lui Isus Christos, prin care cere ca o persoană sau un obiect să fie apărat împotriva influenţei diavolului şi eliberat de sub stăpânirea lui. Sub această denumire se cuprinde atât actul în sine, cât şi mijloacele folosite (de ex. ritualul exorcismului).

Acţiunea demonului asupra oamenilor

     Potrivit învăţăturii Bisericii, din cauza păcatului strămoşesc, diavolul are o anumită stăpânire asupra oamenilor. Christos îl descrie pe diavol drept stăpânitor al acestei lumi (In 12, 31; 14, 30). Apostolul Pavel îl numeşte dumnezeu al acestei lumi (2 Cor 4, 4). Prin lucrarea de răscumpărare a lui Christos, domnia diavolului a fost învinsă de principiu. In 12, 31: ,,Acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară". Evr 2, 14: El a luat trup şi sânge ,,ca să nimicească prin moartea sa pe acela care are stăpânirea morţii, adică pe diavol". La Judecata de Apoi, domnia diavolului va fi frântă în mod desăvârşit şi definitiv.

    * ispitirea la păcat (cf. 1 Pt 5, , ca în următoarele exemple biblice: păcatul protopărinţilor, fratricidul lui Cain, trădarea lui Iuda, tăgăduirea lui Petru, minciuna lui Anania. Prin ispitirea diavolului, voinţa omului nu este constrânsă la păcat, ci îşi păstrează libertatea naturală. Diavolul îl poate ispiti pe om numai atât cât îngăduie Dumnezeu, în Înţelepciunea lui .
    * pricinuirea răului fizic (lat. infestatio).
    * Un gen deosebit de atac al diavolului este posedarea, îndrăcirea (obsessio, possessio), în care spiritul rău ia în stăpânire cu violenţă trupul omului, astfel încât organele corpului şi puterile inferioare ale sufletului sunt stăpânite de el, nu însă puterile superioare ale sufletului.

În mod tradiţional, se consideră că indiciile posesiunii demonice pot fi, printre altele:

    * vorbirea unei limbi necunoscute posedatului sau înţelegerea ei;
    * dezvăluirea unor lucruri aflate la mare distanţă sau ascunse;
    * puteri fizice anormale ţinând seama de vârsta sau condiţia persoanei respective.

     Tipologia biblică a posesiunii demonice cuprinde următoarele (Willem van Dam):

    * Rezistenţă puternică împotriva oricăror influenţe divine (Mc 1,24; 5,7; Mt 8,29; Lc 4,34; 8,28).
    * Forţă fizică surprinzătoare (Mc 5,3s; Fapte 19,16).
    * Tulburări în funcţiile organice (Mc 9,17.25; Mt 9,32ss; 12,22ss; Lc 11,14).
    * Vorbirea altcuiva prin intermediul îndrăcitului (Mc 1,24.34; 3,11; 5,7.9-12; Mt 8,29; Lc 4,34.41; 8,28; Fapte 16,17; 19,15).
    * Rănirea propriei persoane (Mc 5,5) şi tentative de sinucidere (Mc 9,22).
    * Purtare agresivă şi neliniştită, furie (Mc 1,23; 5,7; 9,18.20).
    * Putere de percepţie ieşită din comun, cunoştinţe supranaturale, divinaţie (Mc 1,24.34; 3,11; 5,7; 9,20; Lc 4,41; Fapte 16,17; 19,15).
    * Fenomene extraordinare la plecarea demonului: crampe, strigăte, căderi la pământ (Mc 1,26; 5,13; 9,26; Lc 4,35-41; Fapte 8,7).
    * Epuizare, dar vindecare perfectă după izgonire (Mc 5,15; 7,30; 9,26ss; Fapte 5,16).

     În primul rând, păcatul poate "deschide poarta", în special apostazia (lepădarea de credinţă) sau recurgerea la vrăjitoare[9]. Alte cauze pot fi blestemarea din partea altor persoane sau un pact cu diavolul, prin care se dă acestuia dreptul la posesiune[10]. Însă chiar numai invocarea diavolului poate avea, uneori, acelaşi efect. Există practici oculte şi spiritiste ce orientează spre posesiune demoniacă. Totuşi, posesiunea nu este neapărat legată de vina îndrăcitului (după cum arată cazurile de sfinţi, posedaţi temporar[11]). De regulă, îndrăciţii pot fi eliberaţi numai dacă vor.

     Întreaga viaţă şi acţiune a lui Christos are în vedere victoria asupra Răului. În repetatele episoade din Evanghelie în care Isus eliberează îndrăciţi, se întâmplă uneori ca boala să se îmbine cu posedarea diabolică. În plus, în opinia timpului, se atribuiau demonului şi fenomene care astăzi sunt recunoscute ca ţinând de domeniul psihiatriei. Orice boală însă este un semn al puterii Răului asupra omului, ca urmare a păcatului strămoşesc.
     
     Totuşi, există şi cazuri foarte clare de posedare (Mc 1, 23 s; 5, 6). Posibilitatea şi realitatea posedării este arătată aşadar de mărturia explicită a lui Cristos, care a izgonit El însuşi duhuri rele (cf. Marcu 1, 23-26; Luca 8, 26-39) şi le-a dat ucenicilor săi - deci Bisericii - putere asupra duhurilor rele (cf. Mc 3, 15; 6, 7. 13; 16, 17). Aceste exorcisme, prin care Isus i-a eliberat pe unii oameni de sub puterea diavolilor, anticipează marea victorie a lui Isus asupra Satanei (Ioan 12, 31). Împărăţia lui Dumnezeu va fi definitiv statornicită prin Crucea lui Christos.

     Un exorcism simplu se face la orice Botez, deoarece şi Botezul în sine cuprinde şi aspectul eliberării de păcat şi de cel care l-a instigat, diavolul. Exorcismul de la Botez îl pregăteşte pe candidat să se lepede de Satana şi să mărturisească credinţa Bisericii[15].

     Există şi alte practici bisericeşti care se îndreaptă şi spre înlăturarea influenţelor nefaste, cum ar fi apa sfinţită şi postul, care încă în Biserica primară era legat de izbânda asupra diavolului (cf. Mt 17, 21).

     Exorcismul solemn sau "exorcismul mare" are în vedere, în mod specific, alungarea demonilor sau eliberarea de sub influenţa diabolică a unui om posedat. El poate fi săvârşit numai de un preot care are de la Episcop licenţă expresă în acest scop. Licenţa de a săvârşi exorcisme trebuie acordată numai preoţilor care se disting prin evlavie, ştiinţă, prudenţă şi viaţă integră. Se cere ca acest exorcist să acţioneze cu prudenţă, respectând cu stricteţe normele stabilite de Biserică.
     
     În afară de exorcismul propriu-zis, există rugăciuni care se pot recita public, de către un preot, cu permisiunea Episcopului, atunci când se consideră, după judecată prudentă, că există o influenţă satanică asupra unor locuri, obiecte sau persoane, fără a se ajunge la stadiul unei posesiuni propriu-zise. Exemplu: Exorcism împotriva satanei şi a îngerilor răzvrătiţi; în limba latină: Exorcismus in Satanam et angelos apostaticos

     Pe lângă aceasta, există rugăciuni care pot fi recitate în particular de către toţi credincioşii, atunci când au motive întemeiate să considere că sunt supuşi la influenţe diabolice. Un exemplu de astfel de rugăciune este următoarea invocaţie către Arhanghelul Mihail:

     Sancte Michael Archangele, defende nos in proelio; contra nequitiam et insidias diaboli esto praesidium. Imperet illi Deus, supplices deprecamur: tuque, princeps militiae caelestis, satanam aliosque spiritus malignos, qui ad perditionem animarum pervagantur in mundo, divina virtute in inferno detrude. Amen.
   

     Sfinte Arhanghel Mihail, apără-ne în luptă; împotriva răutăţii şi a curselor diavolului fii-ne ocrotire. Ne rugăm cu umilinţă să-l certe pe el Dumnezeu; iar tu, căpetenie a oştirii cereşti, pe satana şi pe celelalte duhuri rele, care bântuie în lume spre pieirea sufletelor, izgoneşte-le în iad prin puterea dumnezeiască. Amin.

     Exorcismul solemn cuprinde următoarele elemente, potrivit ritualului romano-catolic din 1614 (ritualul a fost revizuit în 1999, dar majoritatea exorciştilor preferă să-l folosească pe cel vechi):

    * Pregătirea preotului exorcist, prin spovedanie şi celebrarea Sfintei Liturghii
    * Litania tuturor Sfinţilor
    * Tatăl nostru
    * Psalmul 53/54[19]
    * rugăciune de eliberare
    * poruncă adresată demonului, prin care i se cere să-şi dezvăluie numele şi momentul în care va ieşi, precum şi de a nu-i mai dăuna posedatului
    * Citiri din Evanghelie: In 1, 1-14[20]Mc 16, 15-18[21]Lc 10, 17-20[22] Lc 11, 14-22[23]
    * Rugăciune pentru a cere puterea de ataca demonul
    * Punând stola (patrafirul) pe gâtul îndrăcitului, mâna dreaptă pe capul lui şi făcând semnul crucii pe fruntea şi pe pieptul acestuia, precum şi asupra celor de faţă, preotul rosteşte 3 exorcisme, prin care se porunceşte diavolului să iasă din posedat, făcându-i loc lui Christos, şi să nu se mai întoarcă. Acestea pot fi repetate de mai multe ori, până la eliberarea completă
    * Alte rugăciuni folositoare: Tatăl nostru, Bucură-te, Marie,[24] Crezul, Magnificat (Lc 1, 46-55),[25] Benedictus (Lc 1, 68-79),[26] Slavă Tatălui, Simbolul atanasian, Psalmii 90, 67, 69, 53, 117, 34, 30, 21, 3, 10
    * Rugăciune după eliberare, pentru ca spiritul rău să nu mai aibă putere asupra celui eliberat[27]

     Înainte de a celebra exorcismul, este important să se stabilească dacă este vorba de o prezenţă a diavolului şi nu de o boală psihică, a cărei îngrijire este de domeniul ştiinţelor medicale.

     Pe de o parte, concepţia raţionalistă potrivit căreia posedaţii de care vorbeşte Biblia ar fi fost doar bolnavi trupeşte şi sufleteşte şi că Isus s-ar fi adaptat la credinţa în diavol a poporului iudeu, nu se poate concilia cu demnitatea Cuvântului lui Dumnezeu şi cu adevărul şi sfinţenia Fiului lui Dumnezeu.

     Pe de altă parte, la presupunerea unor influenţe demonice, trebuie evitată credulitatea facilă necritică tot atât de mult ca şi concepţia raţionalistă. Dat fiind că provocarea unui rău fizic este o formă ieşită din comun a influenţei diabolice, mai întâi trebuie verificat dacă nu cumva efectul se poate explica prin cauze naturale. Tendinţa exagerată de a considera orice manifestări ciudate drept lucrări ale diavolului a dus, spre sfârşitul Evului Mediu, la tristele devieri ale vânătorii de vrăjitoare.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Exorcism